30 septembrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Ștefania B. - Asia


Este membră a Bisericii Penticostale Filadelfia (Nr. 11) din Cluj-Napoca. A terminat Facultatea de Istorie – Studii Iudaice din Cluj, respectiv două mastere în studii iudaice și lingvistică.
Lucrează în parteneriat cu APME și Wycliffe si se implica în proiectul de traducere a Bibliei pentru o limba vorbita din Asia de Sud Est.
Motto - „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere
nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Mîntuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie.
            Să ne rugăm:
-       Pentru procesul de învăţare a limbilor naţionale şi locale;
-       Sănătate şi protecţie;
-       Încurajarea credincioșilor locali;
-       Dumnezeu să se descopere celor care sunt flămânzi şi însetaţi după ceva mai mult decât le oferă religia lor (o prietenă a devenit credincioasă după ce a ascultat un program la radio);
-       Relaţii de prietenie cu localnicii şi, implicit, oportunităţi de a fi mărturie.

ASIA
• Populația: 4,1 miliarde
• Etnii: 4860
• Limbi: 2322
• Creștini 8.8%
• Evanghelici 3.5%
• Musulmani 26.4%

Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă. Habacuc 2:14

23 septembrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Agenția Penticostală de Misiune Externă




Pentru ca bisericile române să poată recruta, instrui și trimite misionari, a fost necesară înființarea Agenției Penticostale de Misiune Externă.
Prin activitatea APME, misionarii români trimişi de bisericile locale beneficiază de un sprijin specializat în domeniul lucrării misionare. Slujind bisericilor penticostale din țară și din diaspora, APME constituie un element vital în dezvoltarea misiunii externe a românilor.


Consiliul Director:

Biroul APME:

Comitetul de Referinţă al APME este alcătuit din păstori penticostali care supraveghează administrarea finanţelor şi oferă sugestii pentru promovarea misiunii transculturale.
Simion Bumbar 
Laurenţiu Livanu 

Să ne rugăm pentru:

-         Trimiterea şi susţinerea, în parteneriat cu bisericile locale, a cel puţin 200 de misionari români pe termen lung.
-         Relaţii calde în Consiliul Director şi în Comitetul de Referinţă şi o bună colaborare cu toate bisericile din România.

16 septembrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Copiii musulmanilor convertiţi

Există un fenomen interesant: musulmanii care au venit la Hristos în urmă cu câțiva ani, au acum copii. Deşi acest lucru nu este nimic nou sau fără precedent, este un lucru unic prin faptul că există un număr mai mare de astfel de copii decât până acum.
Chiar   dacă   sunt   crescuți   în   familii   de creştini, ei trăiesc într-o societate musulmană şi, prin urmare, au de-a face cu cultura şi comportamentul specific islamului.
În trecut, cei mai mulți dintre musulmanii care  s-au  întors  la  Hristos  au  fost  obligați să îşi lase în urmă viața sau adopte nume „creştine” şi se „piardă” în societăți non- musulmane.
Azi, din ce în ce mai mulți dintre cei care au venit la Domnul aleg să rămână în cultura lor acolo unde i-a întâlnit Dumnezeu în Hristos. Ei întemeiază familii, iar cu un risc personal mare, continuă să Îl urmeze pe Mântuitor.

Copiii musulmanilor convertiţi
•   experimentează discriminarea religioasă în aproape toate țările musulmane;
•   evanghelizarea copiilor este cu desăvârșire interzisă în țările musulmane;

                 Să ne rugăm:
Dumnezeule plin de milă, îi aduc înaintea Ta pe fiii şi fiicele musulmanilor convertiţi.
Răspunde rugăciunilor părinţilor lor, mântuieşte-i şi adu-i în Împărăţia Ta. Fie ca aceşti părinţi evlavioşi, care şi-au pus viaţa în joc de dragul lui Hristos, îşi vadă fiii şi fiicele devenind copii ai Dumnezeului cel Viu!
Ne    rugăm    şi    pentru    acei copii care sunt deja credincioşi. Binecuvântează-i, Doamne! Ştim că mulţi dintre ei Îţi iau apărarea în şcoli, la locul de muncă şi în alte  locuri  publice.  Umple-i  pe toţi  cu  Duhul Tău  cel  Sfânt  şi pregăteşte-i fie slujitori ai Cuvântului Tău oriunde s-ar afla!
Domnul ...va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari. Domnul să vă înmulțească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri! (Psalmul 115: 13-14)



9 septembrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Victimele terorismului


A trecut mai mult de un deceniu de când s-a declanșat ceea ce numim astăzi “Războiul împotriva terorismului” și el continuă până astăzi în majoritatea teatrelor de acțiune inițiale.
“Prigonirea” musulmanilor imediat după 11 septembrie a tensionat și mai mult relațiile SUA și a țărilor Ocidentale cu lumea arabă.
Conform datelor formale ale Congresului American, până la 29 Martie 2010 au fost cheltuiți peste 1200 de miliarde USD. Victimele indirecte ale atacurilor din
11 Septembrie 2001 au depășit 6.200 de persoane doar din rândul populației SUA,
toți fiind militari uciși pe câmpurile de luptă deschise în ultimii zece ani.
Chiar dacă majoritatea oficialilor și specialiștilor în securitate susțin că azi lumea este mai sigură decât înainte de 11 Septembrie 2001, terorismul a devenit totuși o amenințare mult mai mare și mai greu de combătut decât era imaginat în urmă cu zece ani.

Să ne rugăm:
-         pentru familiile militarilor și civililor uciși în război: Domnul
să le mângâie inimile și să le dea mântuirea Lui;
-         pentru creștinii care, prin intermediul Crucii Roșii Internaționale sau a altor organizații, au intrat în contact cu musulmanii - îndrăzneală și înțelepciune în a proclama cu dragoste mesajul Evangheliei;
-         pentru teroriști și toți cei implicați în atacuri și violență: inimile lor să fie schimbate și să cunoască dragostea lui Dumnezeu în Domnul Isus Hristos.

Costuri Război Terorism 2001 – 2011
·        8,975 - militari americani, englezi, etc.
·        25,297 - militari irakieni si afgani
·        108,000 - talibani islamiști
·        116,657 – civili
·        1.300.000.000.000 - dolari cheltuiți

El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul. Isaia 2:4

2 septembrie 2012 - Săptămâna aceasta ne rugăm pentru: Convertiții din țările puțin evanghelizate


Un lucrător din lumea musulmană istorisește: „Într-o dupăamiază, Mouldi, un nou convertit, a venit la mine atât de bucuros! În autobuz întâlnise o localnică, iar aceasta purta o cruce la gât pe lanţişorul ei. Se presupunea că era musulmancă, dar ea purta o cruce la gât în loc public într-o capitală musulmană. Mouldi şi tânăra fată au vorbit şi    şi-au mărturisit credinţa unul altuia. S-a dovedit până la urmă că ea era membră a unei secte care nu credea în Isus ca Domn sau Fiu al lui Dumnezeu sau Mântuitor. Ei credeau că Isus este doar un profet. ”
Există multe secte şi grupări care se autodenumesc în mod greşit creştine. Acestea sunt active în lumea musulmană şi sunt gata să îi vâneze pe cei care au venit la Hristos printr-o experienţă veritabilă a naşterii din nou prin Duhul Sfânt.
Unii dintre noii credincioşi care nu îşi dau seama că sectele nu sunt compuse din adevăraţi ucenici ai lui Hristos, pot fi foarte uşor călăuziţi pe un drum greşit.

Să ne rugăm:
-         pentru o temelie doctrinară sănătoasă a creștinilor care se convertesc de la islam, budism, hinduism sau alte religii;
-         învățători adânc înrădăcinați în Scripturi în bisericile autohtone;
-         școli de ucenicie în care noii convertiți să pună o bază solidă convingerilor și credinței lor.

Convertiții la creștinism în 2010:
-         între 2005 - 2010 numărul creștinilor a crescut cu 150 milioane de oameni;
-         rata cea mai mare de creștere este în Africa 2,4% și Asia 2,6%, în timp ce în Europa scade;
-         Bisericile penticostale și carismatice au cea mai mare rată de creștere.

Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. Fapte 20:29,30